Tematica cleştişori de zahăr şi gheaţă - este o tematică rafinată, la îndemâna oricui şi, cel mai important, cu veleităţi estetice deosebite. Ca să nu mai coborâm foarte mult pe o scară temporală, aş propune să începem cu anul 1900. O să mă întrebaţi de ce? Răspunsul este pe măsura întrebării. Suntem în anul 2009, deci s-a scurs deja un veac. Ei, şi ce e cu asta? Să spunem că este o problemă de suflet. Pentru mine, parfumul anului 1900 mai persistă încă în nări, deşi nu am trăit în acele timpuri, chiar dacă mi-am dorit-o.

Dar să revenim la cleştişori. În aproape orice casă din România găseam la începutul secolului trecut cleşti de zahăr şi de gheaţă. De zahăr, pentru că la acea vreme se servea zahăr cubic la cafea sau ceai; cleşti de gheaţă, pentru că nu se putea bea nimic fără un cubuleţ de gheaţă. Aceşti cleşti se vindeau, de obicei, în cadrul seturilor de tacâmuri de 6, 12 sau 24 de persoane, însă puteau fi cumpăraţi şi separat. Marea lor majoritate au fost realizaţi din metal, existând însă şi cazuri în care au fost fabricaţi din bachelită, celuloid, lemn sau os. Cei din metal au fost făcuţi preponderent din alpaca argintată sau argint.

Diferenţa dintre cleştii de zahăr şi cei de gheaţă este griful sau partea de apucare. La cei de gheaţă griful, de cele mai multe ori sub formă de gheară de pasăre, este dotat cu mici lamele pentru a nu permite cubului să alunece. Cei de zahăr au partea de jos sub formă de linguriţă sau lopăţele plate.

Mulţi dintre cleşti au fost realizaţi de manufacturi sau bijutieri, caz în care au poansoane de manufactură sau iniţiale de bijutieri. Cei din argint mai au pe lângă aceste poansoane şi marcaje cu titlul argintului. După aceste marcaje, cu ajutorul literaturii de specialitate, respectiv a cataloagelor de poansoane, se poate determina perioada aproximativă în care a fost realizat obiectul, ţara şi chiar realizatorul. Mulţi cleşti care se găsesc la noi au fost importaţi din Germania, Franţa, Imperiul Austro-Ungar, Italia, Anglia şi, foarte rar, America. Există însă cleşti fără poansoane, făcuţi probabil în ateliere mai mici sau chiar de particulari, care sunt greu de depistat. Oricum, marea majoritate a acestor obiecte folositoare erau frumos cizelate, unele dintre ele adevărate bijuterii. Exceptînd piesele realizate de marii bijutieri sau manufacturi deosebite, preţurile acestor obiecte nu depăşesc 2-3 dolari, când sunt din metal comun, şi 10-15 dolari, în cazul în care sunt de argint.

Colecţionari de asemenea obiecte există şi la noi în ţară, iar clesti se găsesc din abundenţă. Şi de acum înainte, dacă vreţi să vă impresionaţi musafirii, este bine să aveţi la îndemână un cleşte de zahăr şi unul de gheaţă în casă. Acesta este un sfat amical din partea unora care încă mai speră într-o viaţă mai bună şi în reinviarea unor lucruri si obiceiuri în casele noastre care şi-au pierdut demult semnificaţia şi chiar utilitatea.

Dolores Iordănescu